Dragostea "pe viata" are fragezimea unui pahar de sampanie spart la miez de noapte in toiul nuntii. Dulceata ei, a sampaniei si a iubirii, aluneca spre inevitabil oricat de cu mare evlavie ar fi pastrata. Si atunci, macar din cand in cand, trebuie sa reiei exercitiul pur al emotiei si rascolirii, razvratirii. S-o faci cu nebunie si constiinciozitate, cu nadejde, cu deznadejde. Sa traiesti pana la sange, sa iubesti pana la durere, sa arzi pana la tipat. Sa simtii ca te sfasii atunci cand te desprinzi din imbratisarea celuilalt. Sa-ti asezi ticaitul inimii in cadenta silabelor numelui sau. Sa lasi sa-ti curga prin vene parfumul sau dulce-otravit, egoist, salbatic, terestru si inaltator. Si sa uiti ca in dragoste nu exista alegeri pentru o viata. Sa vrei sa il iubesti pentru totdeauna si sa te iubeasca mereu.
Imposibil.
Imposibil.
amazing:) si felicitari inca o data pt poezia publicata:)
RăspundețiȘtergere