everything.

Talpile li se afundau in noroi.Se ineacau atat de adanc incat abia daca puteau sa-si scoata gatul din carnea strazii.Fara cuvinte multe,se chinuiau amandoi sa vada.N-a fost niciodata mai dureros sa se uite in jur.Un cal mort zacea cu ochii deschisi in mijlocul campului.Dintre coaste ii iesise un fluture crem,imbatat de caldura care se dispersa.Pasii lor mici rasunau tare si clar.Intre cer si pamant,hoitul unea lumile.

-Vezi tu,uneori existenta ne poate parea o simpla iluzie.Trebuie doar sa dam jos cateva straturi de piele ca sa ne trezim din ea.

-Si apoi?

-Si apoi incepem.

Vocea ii izvora de undeva din gatlej,trista, ragusita, umplea aerul.Isi dadu jos camasa,lasand sa i se vada pe spate doua cicatrici simetrice.Luandu-i mana in mana lui,el ii spuse sa le pipaie.Erau adanci.

-Aripile astea vor zbura din nou.


Asculta mai multe audio Muzica

Soulmates

We search vigorously for soul mates we can never find, the feeling bubbles down deep within driving us to search further than once perceived. We search for those who never really exist, ideas forged on romantic speculations, waiting for the ever perfect moment that never arrives. Hope is a virtue saved for the naive, yet reality only hurts us further, opening our eyes to the blinding lies.

Though our bodies have just met our souls feel like they've known eachother forever as if death wasn't strong enough to kill our love for one another we found eachother once again the way it was ment to be, when you promised me an eternity your words were true, for each shell we rid our selves of we return in another just to find eachother and pursue our eternal love cause when we die our love is what keeps us going when were together then we are immortal nothing can stop us, as long as we've got love then we can never actually die we are soulmates through love and hate through pain and hell our love could only get stronger.

We believe in soul mates for a reprieve, something to get us through the mundane drag of everyday life. To avoid the consequential truth that we may forever be alone.

Asculta mai multe audio Muzica

Life

    Tipa. Nu e nimeni sa o poata auzi. Plange. Nu e nimeni care sa ii aline durerea. Singura, în mijlocul nimicului, sta culcata pe pamantul rece, mort, la fel cum probabil va fi si ea in curand. Vantul ii rascoleste parul, si sufletul, aducandu-i ganduri de care ar vrea sa uite, amintiri care dor, cuvinte care ranesc, priviri care strapung; vrea sa uite TOT. Sa se termine TOTUL. Vrea sa tipe din nou, dar nu mai are grai. Nici lacrimi nu mai exista. O durere muta, apasatoare, groaznica. Ploua. Pana si picaturile de ploaie par ca ii ard trupul. Ii curata chipul, ii umezeste buzele invinetite si obrajii palizi; de-ar putea fi la fel de usor sa se spele si pacatele! Deschise ochii. Acea privire goala, acei ochi care au vazut atatea inainte de a fi cazul...
    Cand trecutul este ruina, cand prezentul este nimic, cand viitorul crezi ca nu exista, cand stii ca daca ai murit nimeni nu ti-ar simti lipsa, ce este de facut? Sinucidere?! De ce sa te gandesti la asa ceva? De ce sa alegi sa fugi de tot, de ce sa fi las? Ai primit aceasta viata ca sa o traiesti. Si daca totul ar fi "roz", daca n-ar exista durere, te-ai mai bucura la fel de mult de placere? Daca n-ar exista nepasarea si indiferenta ai mai aprecia la fel de mult iubirea? Daca n-ai plange, rasul ar mai fi la fel de placut? Nu poate fi bucurie fara tristete, nu poate fi ploaie fara nori, soare fara cer, eu, fara tine...! Daca n-ar exista acest echilibru viata nu ar mai fi aceeasi. Iar viata este frumoasa, crede-ma! Oricat de mult ai suferi, indiferent de cat de dificil pare totul, chiar daca esti mai sigur ca orice, ca de acum nimic nu mai are rost, continuand, mergand inainte, vei deveni tot mai puternic, si vei fi pregatit sa infrunti alte greutati, probabil mai grele decat cele de pana acum. Si trecand peste ele, te vei putea bucura de tot ceea ce este bun in aceasta viata.

Nimeni nu a ajuns pe acest pamant DEGEABA. Fiecare are rostul sau. Fiecare lucru care ti se intampla, bun sau rau, se intampla cu un scop.

Coincidentele nu exista.

   Bucura-te pana si de aerul pe care il respiri!

Asculta mai multe audio Muzica

Some bitches have the best men.

Him: Would you just stay with me?

Her: Stay with you? What for? Look at us, we're already fighting.

Him: Well that's what we do, we fight... You tell me when I am being an arrogant son of a bitch and I tell you when you are a pain in the ass. Which you are, 99% of the time. I'm not afraid to hurt your feelings. You have like a 2 second rebound rate, then you're back doing the next pain-in-the-ass thing.

Her: So what?

Him: So it's not gonna be easy. It's gonna be really hard. We're gonna have to work at this every day, but I want to do that because I want you. I want all of you, for ever, you and me, every day. Will you do something for me, please? Just picture your life for me? 30 years from now, 40 years from now? What's it look like? If it's with him, go. Go! I lost you once, I think I can do it again. If I thought that's what you really wanted. But don't you take the easy way out.

Note: some women are bitches. why do they have the best men and don't even recognize the excellence of they have next to them?

Înşiră-te, mărgăritar!

Pentru ca viata e frumoasa, indiferent cum e ea alba, neagra sau colorata. Pentru ca toate au sens intr-un final. Pentru ca marea e frumoasa vara asa cum muntele e frumos iarna. Pentru ca tot binele facut se rasplateste in cele din urma. Pentru ca toate lacrimile tale pot vindeca o alta inima rupta. Pentru ca soarele iese dintre nori si straluceste cand te astepti mai putin. Pentru ca dragostea la prima vedere nu e doar in carti. Pentru ca doi oameni se pot uita la un lucru si pot sa vada ceva total distinct. Pentru ca parfumul de liliac nu e decat primavara. Pentru ca poti sa faci nopti albe pe strazi  cu prietenii decat vara. Pentru ca poti sa vezi cum se topeste un fulg de zapada in mana ta decat iarna. Pentru ca toamna e anotimpul meu preferat. Pentru ca maine va fi mai frumos ca azi. Pentru ca ieri a fost mai urat ca maine. Pentru ca un gand poate traversa oceane pentru a ajunge la persoana iubita. Pentru ca ochii sunt o fereastra deschisa pentru suflet asa cum este inima o usa larg deschisa pentru dragoste. Pentru ca simtul tactil devine mai dezvoltat atunci cand mainile noastre  se contopesc una in cealalta. Pentru ca poti sa ametesti de la un sarut. Pentru ca o persoana pe care nu o cunosti iti poate schimba viata. Pentru ca nimic nu se compara cu parfumul lui. Pentru ca sambata seara prietenii ies in oras. Pentru ca maine e duminica. Pentru ca un shot de tequila poate spala pacate, si poate crea altele noi. Pentru ca cele mai frumoase amintiri se scriu cu cerneala inimii. Pentru ca primul sarut adevarat nu se uita niciodata. Pentru ca iti curge prin vene dragostea lui. Pentru ca o oglinda poate fi poarta pentru o alta lume paralela. Pentru ca vrajitoria exista. Pentru ca dragostea nu moare!

Si mai ales pentru ca nu am mai scris de mult si a fost o insiruire alandala de sentimente. But who cares? I'm happy now! I've got him, my very own France and that's all I needed.

Presupunere.

Daca eram un anotimp, as fi fost toamna.

Daca eram o luna, as fi fost septembrie.

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost sambata.

Daca eram o parte a zilei, as fi fost seara.

Daca eram un animal marin, as fi fost pisica de mare.

Daca eram un animal de uscat, as fi fost pisica persana alba.

Daca eram o virtute, as fi fost speranta.

Daca eram o planeta, as fi fost Neptun.

Daca eram un lichid, as fi fost sange.

Daca eram o piatra, as fi fost topaz.

Daca eram un metal, as fi fost aur alb.

Daca eram o pasare, as fi fost lebada.

Daca eram o planta, as fi fost trandafir japonez.

Daca eram o stare a vremii, as fi fost ploaie.

Daca eram un instrument, as fi fost chitara.

Daca eram o floare, as fi fost lalea.

Daca eram un sentiment, as fi fost iubire.

Daca eram un sunet, as fi fost un “cri”.

Daca eram un cantec, as fi fost Scorpions - You and I.

Daca eram un film, as fi fost Jeux d'enfants.

Daca eram un serial, as fi fost Gossip Girl.

Daca eram un oras, as fi fost Paris.

Daca eram un gust, as fi fost amar.

Daca eram o aroma, as fi fost vanilie.

Daca eram o culoare, as fi fost bleu.

Daca eram un material, as fi fost casmir.

Daca eram o parte a corpului, as fi fost ochii.

Daca eram un drog, as fi fost morfina.

Daca eram un accesoriu, as fi fost cercei.

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost zambet.

Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Marie din Pisicile Aristocrate.

Daca eram o forma, as fi fost romb.

Daca eram un numar, as fi fost 23!.

Daca eram o haina, as fi fost o rochie alba de vara.

Dau in continuare lui Kiddo.

Donne-moi la main, embrasse-moi, mon amour...

Te iubesc atat de mult incat mi-e teama sa vorbesc, mi-e teama sa poate cuvintele mele se vor intoarce impotriva ta si te vor minti ele in locul meu.

Sunt atat de multe lucruri pe care vreau sa le impartasesc cu tine incat tot timpul cand vorbesc cu tine uit de unde sa incep si cu ce ar trebui sa sfarsesc...de fapt nu mi-au placut niciodata finalurile, doar inceputurile-mi par perle intr-un infinit albastru, intrucat continuarea este o poveste demna de a fii sacra si negandita de cineva ca mine.

As vrea sa-ti pot lua fiecare gand din mintea ta si sa-l prind de sufletul meu ca sa te pot avea mereu cu mine, o parte din tine aici langa mine...si fiecare particica sa ma completeze, sa-mi completeze fiinta adormita-n taina din profunzimea spiritului meu nestatornic.

Noaptea gandurile hoinaresc spre cel ce-l vor, te cauta infometate si lipsite de suflu, te cauta sa te-aduca aproape, sa te lege cu lanturile iubirii si sa nu mai poti evada oricat ai implora. Dulce abandon...Iubirea-mi egoista nu vrea sa te asculte, te vrea doar pentru a-l ei scop c-ascunde teama si singuratate.

Fara tine zilele nu au culoare, iar soarele-i trist in asfintit. Nici macar sufletul nu mai vorbeste cu mine, imi intoarce spatele cand incerc sa ma justific, sa ii explic. Nu mai vrea, asta-mi spune mereu si pleaca, rataceste singur departe de sperantele mele. Oare ii e mai bine asa?

Mi-e sufletul indurerat ca nu-ti pot tine trupul firav atunci cand iti e mai greu iar mana ta nu poate mangaia obrazul scaldat in lacrimi mute ce se joaca in ochii mei si canta cand de dor cand de iubire...soptesc in graba: e dor si doare...

Ti-as numara stelele din ochii tai si de fiecare data as saruta pleoapa care ma priveste numai cum un indragostit ca tine ar putea-o face, priveste dincolo de ce poate vedea si intelege dincolo de ce poate fii inteles.

Cand ma gandesc la tine toate cuvintele si sentimentele pornesc in hora sa te invrajbeasca, te vor in mijloc, sa te poarte departe intr-o oaza de nebunie in care sa-ti oglindeasca fericirea.

Iubirea-mi trece prin vene la fiecare pulsatie si te aud doar pe tine-n mintea mea, doar atingerea ta a ramas aceeasi acolo pe mana mea, doar atingerea pielii tale aprindere flacara vie in vidul sufletului, atingerea blanda a unui inger pazitor.

Si te astept pe tine mereu la granita dintre vis si realitate si revin acolo in fiecare noapte...uneori vii, alteori apare doar umbra ta in imaginatia mea, insa ziua vocea ta apare negresit, coloana infinita de comori.Insa noaptea, noapte esti doar al meu si-al gandurilor mele, la granita cu ochii tremurand de fericire si bratele tacute te astept din nou, mereu pe tine...caci tu mi-ai eliberat sufletul de mine..

Thanks for teaching me how to live

Una din cele mai mari prostii pe care le-ai putea face in viata este ca dupa inlaturarea unei persoane, sa incerci s-o inlocuiesti cu o alta. Toti oamenii sunt unici si speciali in felul lor... indiferent care este acela. Dar niciodata nu vei putea inlocui o persoana. O data ce ai cunoscut un om, in viata ta s-a mai creat un drum, care poate duce oriunde. Chiar daca in mijlocul drumului apare o bariera, nu inseamna ca nu o poti sari, ca nu te poti strecura pe dedesubt, sau chiar sa o ocolesti pe langa. Drumurile se inchid doar daca vrem noi asta, dar nu dispar, raman acolo. Chiar daca timpul trece, si praful se depune.

Daca iti spun ca "te iubesc", fii convins ca asa este. Nu o spun doar ca sa poti auzi tu aceste cuvinte de la mine... sa-ti satisfac o posibila curiozitate. Sunt mult prea mici sansele sa o spun din politete... dar sper ca daca vei auzi cuvintele astea din gura mea, sa-ti dai seama daca este adevarat sau o simpla politete.
Tu, oricine ai fi, sa stii ca ai locul tau special in sertar, indiferent de ce a fost, este sau va fi, si fii convins ca nimeni nu-ti va lua locul. Lucrurile, faptele si oamenii se iarta, dar nu se uita. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea pot altii sa faca mai bine, ci conteaza ceea ce poti sa faci TU.

Mi-as dori sa nu fie atat de complicat.
Mi-as dori sa imi pot da seama ce se intampla si ce anume simt, fara sa fac vreo greseala.
Iar daca mi-as da seama, mi-ar placea sa-ti impartasesc sentimentele. Cat si sa iau o decizie corecta, care sa nu afecteze pe nimeni.

Vreau sa iti multumesc pentru ca ai stiut pur si simplu ce sa spui, cand sa spui, cand sa pastrezi tacerea, cand sa-mi oferi un suras sau cand sa ma tii de mana pentru a nu cadea.

Tot ce am scris mai sus este pentru o persoana cu adevarat speciala ce nu a aparut de prea mult timp in viata mea, dar parca ma stie de cand am pasit pentru prima data singura pe pamant. Bunatatea si rabdarea acestei persoane au contat enorm. Este pentru cineva care merita o multumire din suflet.

TE IUBESC!

Daca ai sti...

Daca ai sti  cat de mult imi lipsesti, ai opri timpul in loc? Daca ai sti ca ma simt oarba fara lumina privirii tale, ai pune ochii tai in locul globilor  mei stingheri din orbitele mele intunecate? Daca ai sti ca raman muta fara caldura buzelor tale, oare ai putea sa-mi oferi o sarutare eterna? Sau daca, lipsita vreodata de galsul tau, eu n-as mai auzii, ai putea sa-mi "canti" mereu iubirea? Daca as pierde simtul tactil si dreptul de a revedea locurile dragi, m-ai purta atunci pe brate pentru a-mi implinii dorinta? Daca intr-un moment de ratacire nu as mai visa, mi-ai cladi aripi sa imi poarte gandul catre tine? Daca intr-un minut mi-as pierde controlul memoriei, mi-ai putea reinventa identitatea? Daca ai sti ca am incetat sa mai sper, ai construi din nou un castel de iluzii in inima mea?

Si daca orice final are un inceput, si daca orice semn de intrebare se perpetueaza in mintea noastra, spune, vei fi capabil vreodata sa faci compromisuri in numele iubirii? Aminteste-ti ca cel mai de pret dar pe care-l avem e dragostea. Astfel niciunul dintre noi nu va uita sa zambeasca, sa viseze... sa-si ia de mana perechea si sa aiba curajul sa se bucure de fiecare clipa petrecuta impreuna. Nu vom mai fi nevoiti sa ne ascundem sentimentele sau sa le marturisim doar la "zile mari"...

Daca nu lasam mesajul dragostei sa se piarda vom incerca sa ne privim sufletele, sa zambim si sa realizam ca iubirea nu e ceva de moment, e ceva ce trebuie sa existe mereu, iar noi trebuie sa facem din fiecare zi o sarbatoare a iubirii, pentru ca intr-adevar, "unde dragoste nu e, nimic nu e!" .

-you made me feel alive for the first time in my life-

Pariu cu viata

Ploua. Simt cum ploua.

Printre mormane de amintiri si cuvinte gri un singur gand se regaseste in intreaga mea fiinta: mi-e dor. Parca au trecut ani de zile de cand lumina soarelui nu a mai patruns prin fereastra mea mica si plina de praf.

E cald.

Si lacrimi se rostogolesc usor pe obraz. Si da! Viata e nedreapta. Mi-am pierdut pana si amintirile. Credeam ca nu mai pot simtii nimic, dar frigul ma patrunde pana la  oase. Si ma strang toata intr-un colt. As vrea sa ma ascund, dar nu am unde. Mi-am pierdut cu timpul si licarirea de speranta oarba ce o pastram cu pretul vietii. Nu vreau sa ma gandesc. M-am saturat! Simt ca asteptarea nu vrea sa ia sfarsit... O vază de sticlă stă rasturnată la picioarele mele. Si ea si-a pierdut florile. Pun mana pe ea si privesc fereastra. Sa indraznesc? DA! Ochii imi stralucesc. Inchisoarea se sparge si soarele patrunde timid in camera mea. LIBERTATE! Cad in genunchi si imi adun inima facuta bucati pe podeaua murdara. Mainile mi s-au umplut de sange. Am strapuns o amintire si m-am regasit. 

Dintr-o data totul are sens: am fugit de lume, m-am inchis in singuratate. Am crezut ca pot uita. Am strans in mine dezamagire si ura si inima mi s-a facut bucati, dar am continuat sa te iubesc cu fiecare bucatica din mine. Mi-am ascuns amintirile intr-un buzunar.

Am simtit ca trecutul nu ma lasa asa ca l-am lasat eu pe el. Am vazut ca norocul nu ma gaseste, asa ca l-am cautat eu pe el. Am rasplatit ura cu iubire, dezamagirea cu speranta, tristetea cu fericirea, lacrima cu un zambet, durerea cu o mangaiere; am strans in mine tot ce era al meu.

Am facut pariu cu viata si am castigat. Tot ce tine de trecut pastrez adanc in inima mea. Nu indraznesc sa gresesc din nou. 

Ce mult te-am iubit...

Primavara iluziilor

Ce ar fi daca toate noptile ar fi ca cele de primavara tarzie? Cu acel parfum de flori de mar si de tei, cu cer senin, plin de stele, cateodata si cu luna plina, cu acea banca de unde poti vedea perfect cum soarele ia incet foc printre norii uriasi. Cu acea mana care o completeaza perfect pe a ta, cu imbratisari patimase, cu mangaieri tandre... Ei bine daca ar fi toate noptile asa, ce farmec ar mai avea? Care ar mai fi magia momentului? Cateodata vreau sa ma pierd si sa raman pentru totdeauna in acele nopti care imi amintesc de ce inca mai respir. Nu vreau nici macar sa ma gandesc ca e o greseala faptul ca inca mai visez. O stiu si eu, dar atata timp cat visarea imi da inapoi bataia inimii atunci de ce mi-ar mai pasa de ceva.

Greseli...riscuri...pana la urma ce ar fi viata fara ele? Ce am mai avea de invatat daca nu am gusta putin si din ce nu e bine? Imi urasc ratiunea. Ea imi spune ca tot ce am spus mai inainte a fost necugetat si ca nu e bine ceea ce fac. O URASC! De aceea imi las mereu sufletul sa vorbeasca, de aceea ma implic mereu cu fiecare bucatica din mine cand fac ceva. Pentru ca ratunea nu e buna decat atunci cand vine vorba de stiinte exacte. Viata nu e o stiinta exacta. Viata inseamna a trai. A trai inseamna a simtii viata din plin. Atunci cum as putea face asta daca nu mi-as asuma si riscuri ?

Bataia inimii lui imi aminteste ce inseamna viata. Multumesc pentru ca existi! Te iubesc.

Ţipăt de ajutor

Da...Totul e scrum acum... Exact cum fulgii de zapada se transforma dupa o perioada in mocirla.

Inca ninge, dar ninsoarea asta e numai pentru mine, doar se stie ca eu, sunt prin excelenţa o pierzatoare, o experta in a face din ţanţar armasar.

Micutii fulgi de nea, albi ca spuma laptelui si unici ca fiecare linie desenata in palmele noastre se aseaza pe fiecare atom ce ma compune, nevrand sa ma lase sa uit, neputand sa nu cedez, purtata de amintiri vechi, crestand si suprimand tot ce mai ramansese viu in tesuturile inimii mele. Mi-e dor, nu pot nega asta, si in acelasi timp doresc cu disperare sa uit, sa o iau de la capat cu o alta viata, cu un alt zambet pe fata. Mazgalesc pe o foaie doar cuvinte fara sens, n-au niciun rost, dar totusi continui. Continui pentru ca au fost prea multe semne, prea multe sentimente. Prea multe ca sa se terminte totul aici. 

Ah ce proasta sunt! De ce inca mai sunt aici? De ce nu am trecut peste? De ce nu pot sa invat si eu odata din greseli? Fac aceleasi erori, numai ca in contexte diferite. Ba pun prea mult suflet intr-o prietenie, ba cred prea mult in cel pe care il iubesc, ba dau viata la niste cuvinte care nu inseamna nimic, ba ajung sa ma implic atat de mult intr-o compunere/lucrare/proiect incat intr-un final reuseste sa stapaneasca fiecare celula din mine. Si pana la urma, tot eu ies din toate astea ranita si debusolata. Chiar sunt o particica atat de infirma pentru toti cei la care tin? 

Lasa-ma sa-mi urlu plamanii afara pana ma descarc, pana nu mai simt nimic, pana sentimentele pleaca fara sa imi lase cicatrici. Vreau doar o sansa la viata pe care o au si ceilalti...

Astenie de primavara?! Nu mai conteaza...

Si minunata primavara...Ah cat am asteptat momentul asta! Aaa da... ca sa ce? Sa imi dau seama ca ceea ce imi place si vreau sa excelez nu sunt cu nimic mai buna decat unu care cerseste pe stazile Parisului?! Nu mai conteaza. Oricum acest post e mai mult ca o plangere pentru ca simt nevoia sa scriu undeva, sa ma plang undeva fara sa bat pe nimeni la cap. Asa ca... Am pierdut tot ce imi mai ramansese dupa acea perioada atat de aiurea (sfarsit de ianuarie-inceput de februarie), era ceea ce imi mai ocupa timpul si mintea astfel incat sa nu ma mai gandesc la 12-fulgi-de-zapada-asezati-pe-o-banca-uda-langa-niste-capsuni. Nu am avut absolut nimic de castigat, decat de pierdut: mi-am pierdut increderea in propriile forte, am pierdut lucrul in care ma regaseam, am pierdut ore stand in plus la scoala in speranta ca o sa reusesc ceva, am pierdut o groaza de timp stresata (p.s. am slabit 7 kg de la stres), si tot asa... Si pana la urma tot incerc sa fiu o persoana mai buna, sa ii ajut pe altii, sa nu mai imi fac atatea sperante si sa pun atata incredere in tot ce fac sau tot ce aud. Incerc din rasputeri sa ma schimb, sa nu mai fiu atat de sentimentala si sa nu imi pese ca ceilalti sunt mai buni ca mine indiferent de cat de tare as incerca sa excelez si eu la ceva. Si da! Facusem asta pentru el. Pentru ca el a avut incredere in mine, si acum am reusit sa ma simt de parca nu m-am dezamagit numai pe mine, ci si pe el. Si chiar daca lui nu ii mai pasa, mie imi pasa! Si nu imi pasa daca va citii acest post, cum spuneam si in introducere, vreau doar sa ma plang fara sa bat pe nimeni la cap. Daca stie cineva cum as putea sa schimb felul meu de a fi, sa nu mai pun atata suflet in tot ce fac, sa nu mai dau viata la cea mai nesemnificativa particula de praf, sa gasesc un mod mai sanatos de a petrece timpul, va rog, astept sugestii!

Car j'étais "la petite Parisienne"

Pentru ca inca imi amintesc Parisul vazut prin ochii lui, asa cum mi-l povestea el, asa cum numai noi doi ne puteam iubii in cadenta cu care Sena isi plimba de la un mal la altul amintirile reci de decembrie . Fiecare sarut de al lui era "comme une crème brûlée", ii simteam gustul dulce-amarui ce ma facea sa vreau mai mult...si mai mult...si mai mult. Puteam sa visez ca un copil in bratele lui ca intr-o zi, candva, Turnul Eiffel va fi numai al nostru, ca vom fi in varful lumii, oui, nous étions deux enfants brûlés par l'amour...deux enfants perdus dans leurs rêves....dar bineinteles ca orice vis are un sfarsit si trebuie sa te trezesti, uitandu-te imprejuru-ti si sa realizezi ca nu ti-au ramas decat cicatricile ce nu au sa se vindece niciodata. Sa uit acel vis dulce-amarui de decembrie care a fost mai profund decat orice alta amintire care mi-a ramas vie in suflet..? Nu... Pentru ca voi ramane mereu micuta lui parizianca, pentru ca Parisul e mereu mai frumos iarna, pentru ca mi-a promis ca va fi al meu pentru totdeauna, pentru ca pupilele mi-se dilata si inima-mi bate mai repede cand ii aud numele si pentru ca inca mai simt parfumul frantuzesc al unei vechi calatorii ce nu a avut loc niciodata.

Car je serai eternellement la tienne.

To be or not to be?

Sunt om si nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e strain. Tanjesc dupa intelepciune. Ma emotionez in fata cuvintelor turnate in forme perfecte. Invidiez geniul, coerenta, profunzimea spiritelor mari. Ard de admiratie in fata a tot ce poarta semnul infinitului. Si totusi, daca deasupra mea ar pogori un miracol care mi-ar da dreptul sa-mi pun o singura dorinta, prin care sa cer sa fiu altcumva, altceva, mai ceva decat sunt, n-as avea destula tarie da strig dupa o inmiita putere de munca.N-as avea curajul sa cer minunea eruditiei. Nici virtutea constructiilor artitice desavarsite. Nu m-as incumeta sa implor descuierea portilor catre lumile spiritului etern. Prea lunga mi s-ar parea calea pana la salvarea sufletului nemuritor...
"Oglinda are doua fete!", este o replica dintr-un film care m-a emotionat. Ca sa primeasca dragostea dupa care tanjeste, ca sa aiba dreptul la fericire, o femeie trebuie sa fie -fir-ar sa fie!- inainte de orice altceva, frumoasa. La ce bun sa ne prefacem? Conditia e obligatoriu necesara. Si ca sa fie toate destinele feminine complicate, nu e nici macar suficienta! Ce sa faci daca nu te-ai nascut la umbra unei amprente genetice norocoase? Pe dracu-n patru! N-are rost sa te resemnezi intr-o lume in care criteriul primordial de acces la fericire este ambalajul lucios si fara denivelri scapate de sub control. Pana la urma, poti avea si tu ceea ce au celelalte si mai mult decat atat. Intr-un univers in care toate femeile sunt frumoase, cele destepte au castigat din start toate bataliile. Frumusetea este o arma si trebuie sa invatam unde si cum o putem afla sau achizitiona, cum o putem utiliza fara a o uza. N-are rost sa plecam ochii in pamant si sa mimam jocul indiferentei. In acest veac se poarta frumusetea si trebuie sa muncim, sa asudam, sa economisim, sa flamanzim, sa ne incordam, sa ne dam de trei mii de ori peste cap ca sa o dobandim. E nedrept, e ridicol, e dramatic, dar nu se poate altfel.
Daca deasupra mea ar pogori un miracol care mi-ar da dreptul sa-mi pun o singura dorinta prin care sa cer sa fiu altcumva, altceva, mai ceva decat sunt, as cere cu nesmintita incapatanare, frumusetea. Sunt femeie si nimic din ceea ce este femeiesc nu mi-e strain...

Comme il faut...

Incerc sa fac parte din acest Univers plin de contraste. De ce nu ma potrivesc? Sunt chiar atat de incompatibila cu tot ce se petrece in jurul meu? Ma uit in oglinda, dar nu vad decat o plasmuire a ceea ce obisnuiam sa fiu. Nu vad decat fizicul. Niciun zambet schitat, nicio lacrima, nimic. Nu mai exista sentimente pe care sa le tolerez. Sunt alergica la mine. Sunt pur si simplu o momaie care se plimba de colo’ncoace fara sa realizeze nimic. Fac decat ceea ce mi-se spune, asemenea unui robot. Incerc sa ma misc dar nu reusesc decat sa scot un scancet de durere. Ciudat era ca nu ma durea nimic. Am incercat din nou, dar fara rezlutat. Vreau sa zambesc, vreau sa vorbesc, vreau sa clipesc, vreau sa simt ca traiesc EU si nimeni altcineva, niciun alt dispozitiv menit sa se supuna ordinelor. Vreau sa evadez. Vreau o plama sa ma trezesc la realitate, in schimb primesc doar palme de la viata. Si atunci a aparut el. Trezirea mea la viata. Dorinta mea de a vrea sa continui. M-a luat de mana si m-a facut sa ma misc, m-a atins cu buzele lui moi si am simtit ca tresar de fericire, m-a imbratisat si am simtit ca nimic din tot ce-a fost nu mai conta. Eram EU si EL, 2 marionete suspendate de aceeasi ata, manuiti de acelasi papusar. Simteam, de fapt sitam, ca eram indragostita de el necontitionat si irevocabil. El mi-a redat viata, si in acelasi timp mi-a furat inima, mi-a redat zambetul si in acelasi timp mi-a furat lacrimile. E tot ce mi-as fi putut dori, chiar mai mult decat m-as fi asteptat vreodata, asa cum se spune… “Dupa furtuna, vine si vreme buna!”.