Primavara iluziilor

Ce ar fi daca toate noptile ar fi ca cele de primavara tarzie? Cu acel parfum de flori de mar si de tei, cu cer senin, plin de stele, cateodata si cu luna plina, cu acea banca de unde poti vedea perfect cum soarele ia incet foc printre norii uriasi. Cu acea mana care o completeaza perfect pe a ta, cu imbratisari patimase, cu mangaieri tandre... Ei bine daca ar fi toate noptile asa, ce farmec ar mai avea? Care ar mai fi magia momentului? Cateodata vreau sa ma pierd si sa raman pentru totdeauna in acele nopti care imi amintesc de ce inca mai respir. Nu vreau nici macar sa ma gandesc ca e o greseala faptul ca inca mai visez. O stiu si eu, dar atata timp cat visarea imi da inapoi bataia inimii atunci de ce mi-ar mai pasa de ceva.

Greseli...riscuri...pana la urma ce ar fi viata fara ele? Ce am mai avea de invatat daca nu am gusta putin si din ce nu e bine? Imi urasc ratiunea. Ea imi spune ca tot ce am spus mai inainte a fost necugetat si ca nu e bine ceea ce fac. O URASC! De aceea imi las mereu sufletul sa vorbeasca, de aceea ma implic mereu cu fiecare bucatica din mine cand fac ceva. Pentru ca ratunea nu e buna decat atunci cand vine vorba de stiinte exacte. Viata nu e o stiinta exacta. Viata inseamna a trai. A trai inseamna a simtii viata din plin. Atunci cum as putea face asta daca nu mi-as asuma si riscuri ?

Bataia inimii lui imi aminteste ce inseamna viata. Multumesc pentru ca existi! Te iubesc.

Astenie de primavara?! Nu mai conteaza...

Si minunata primavara...Ah cat am asteptat momentul asta! Aaa da... ca sa ce? Sa imi dau seama ca ceea ce imi place si vreau sa excelez nu sunt cu nimic mai buna decat unu care cerseste pe stazile Parisului?! Nu mai conteaza. Oricum acest post e mai mult ca o plangere pentru ca simt nevoia sa scriu undeva, sa ma plang undeva fara sa bat pe nimeni la cap. Asa ca... Am pierdut tot ce imi mai ramansese dupa acea perioada atat de aiurea (sfarsit de ianuarie-inceput de februarie), era ceea ce imi mai ocupa timpul si mintea astfel incat sa nu ma mai gandesc la 12-fulgi-de-zapada-asezati-pe-o-banca-uda-langa-niste-capsuni. Nu am avut absolut nimic de castigat, decat de pierdut: mi-am pierdut increderea in propriile forte, am pierdut lucrul in care ma regaseam, am pierdut ore stand in plus la scoala in speranta ca o sa reusesc ceva, am pierdut o groaza de timp stresata (p.s. am slabit 7 kg de la stres), si tot asa... Si pana la urma tot incerc sa fiu o persoana mai buna, sa ii ajut pe altii, sa nu mai imi fac atatea sperante si sa pun atata incredere in tot ce fac sau tot ce aud. Incerc din rasputeri sa ma schimb, sa nu mai fiu atat de sentimentala si sa nu imi pese ca ceilalti sunt mai buni ca mine indiferent de cat de tare as incerca sa excelez si eu la ceva. Si da! Facusem asta pentru el. Pentru ca el a avut incredere in mine, si acum am reusit sa ma simt de parca nu m-am dezamagit numai pe mine, ci si pe el. Si chiar daca lui nu ii mai pasa, mie imi pasa! Si nu imi pasa daca va citii acest post, cum spuneam si in introducere, vreau doar sa ma plang fara sa bat pe nimeni la cap. Daca stie cineva cum as putea sa schimb felul meu de a fi, sa nu mai pun atata suflet in tot ce fac, sa nu mai dau viata la cea mai nesemnificativa particula de praf, sa gasesc un mod mai sanatos de a petrece timpul, va rog, astept sugestii!

Car j'étais "la petite Parisienne"

Pentru ca inca imi amintesc Parisul vazut prin ochii lui, asa cum mi-l povestea el, asa cum numai noi doi ne puteam iubii in cadenta cu care Sena isi plimba de la un mal la altul amintirile reci de decembrie . Fiecare sarut de al lui era "comme une crème brûlée", ii simteam gustul dulce-amarui ce ma facea sa vreau mai mult...si mai mult...si mai mult. Puteam sa visez ca un copil in bratele lui ca intr-o zi, candva, Turnul Eiffel va fi numai al nostru, ca vom fi in varful lumii, oui, nous étions deux enfants brûlés par l'amour...deux enfants perdus dans leurs rêves....dar bineinteles ca orice vis are un sfarsit si trebuie sa te trezesti, uitandu-te imprejuru-ti si sa realizezi ca nu ti-au ramas decat cicatricile ce nu au sa se vindece niciodata. Sa uit acel vis dulce-amarui de decembrie care a fost mai profund decat orice alta amintire care mi-a ramas vie in suflet..? Nu... Pentru ca voi ramane mereu micuta lui parizianca, pentru ca Parisul e mereu mai frumos iarna, pentru ca mi-a promis ca va fi al meu pentru totdeauna, pentru ca pupilele mi-se dilata si inima-mi bate mai repede cand ii aud numele si pentru ca inca mai simt parfumul frantuzesc al unei vechi calatorii ce nu a avut loc niciodata.

Car je serai eternellement la tienne.

Ianuarie Forever

Hello tuturor! Iata-ne la sfarsitul lui 2009, si acum vedem cum au trecut pe nesimtite 365 de zile de bucurii, de tristeti, de surprize sau de dezamgiri. Am promis ca imi voi posta bucuriile si regretele anului 2009, asa ca ma voi tine de cuvant.
Sper ca nu va suparati ca voi incepe cu regretele, nu? ok, sa incepem.

Regrete:
-nu am indraznit mai mult chiar daca stiam ca pot
-nu am avut curajul sa spun "te iubesc" la momentu potrivit
-nu am primit pe cat am oferit
-prietenii care m-au folosit si m-au calcat in picioare
-faptul ca am vistat accidente ce mai apoi s-au intamplat
-am terminat gimnaziul
-am inceput liceul
-am gresit, mi-am cerut scuze si nu am fost iertata
-faptul ca despartirea de o persoana draga a fost o consecinta a frustrarilor adunate in timp
-perioada plina de regrete: 15 septembrie-11 decembrie

Bucurii:
-am avut puterea de a uita o veche iubire
-scopul mi-a scuzat mijloacele
-am descoperit oameni minunati
-am avut curajul de a lua singura decizii
-am iubit cu toata fiinta
-am invatat din greseli
-am oferit tot ce aveam prietenilor
-am gasit o cale de iertare si de a uita greselile celorlalti
-zi preferata din an: 12.12.2009 si 20.02.2009
-saptamana de neuitat: 02-09 iulie 2009

Si totusi la capatul fiecarui an, râcâi in gramada de sperante ca un copil in cosul cu jucarii. Vine din nou ianuarie cu nadejdile lui neincepute si cu sansa de-a promite, mincinos sau nu, dar obligatoriu optimist, ca voi fi mai buna, ca voi fi mai tenace, mai fericita, mai bogata, mai desteapta, mai abila in noul an. Ca nu voi irosi cele 12 luni care-mi sunt date pe tava, neincepute, ci le voi face cel mai norocos rastimp al vietii mele.
La multi ani!

Can you feel it?! It's the winter!

Facand abstractie de faptul ca azi este ziua Romaniei, este si prima zi de iarna! Probabil ca de azi poti incepe sa asculti colinde fara sa te considere nimeni tacanit (hei de ce va tot luati de mine ca ascult colinde in iulie?!). Va anunt ca mai sunt 24 de zile pana la Craciun!Dar mai aproape este si teza mea la romana, aa pardon, Mos Nicolae (care probabil anul asta vine cu o prajina daca o dau in bara la teza). Prima data m-am gandit sa postes Wish-list-ul meu pentru Craciun dar ma gandesc ca si voi v-ati minuna de lungimea si densitatea acestuia (no comment! am fost fetita cuminte anul acesta). Mie inca nu imi vine sa cred cat de repede a trecut anul acesta, chiar daca zic asta la fiecare sfarsit de an, 2009 a avut cea mai urata toamna traita de mine, dar in schimb mi-a adus cele mai frumoase amintiri. Despre aceste amintiri am sa va povestesc pe 31 decembrie, despre regretele mele, si despre bucuriile mele, ca asa e frumos de revelion, nu? Doamne, Dumnezeule, abea astept sa vina vacanta de iarna, care e luata cu o saptamana mai devreme (iubesc democratia!), si sa inceapa mama sa faca traditionalele ei prajituri de iarna. Cred ca incep sa intru in febra sarbatorilor! (sau intra ea in mine). V-am spus mai inainte despre Wish-list-ul acela..., ei bine sa stiti ca nu sunt zgarcita pentru ca si eu am o lista de cadouri pentru prietenii mei la fel de mare. (bugetul il castig milogindu-ma de ai mei. Sa stiti ca merge!). La scoala deja am vorbit cu noii colegi sa facem un mic joc al cadourilor si sa luam fiecare ceva, nu conteaza ce, si la scoala sa facem biletele cu numele fiecaruia si sa dam cadoul cui regasim numele pe biletelul extras. Mi s-a parut genial!
A si da! Aproape ca uitasem! Pot sa-i dau in judecata pe operatorii de emisiuni pentru ca nu vor sa difuzeze filme bune sau desene animate dragute cu ocazia lui 1 decembrie? (e singurul mod in care pot si eu sa profit de ziua Romaniei).
Acum, trebuie sa ma duc sa dau atacul la prea plinul meu frigider, pentru ca stomacul meu a inceput sa converseze cu sunetul tastelor. In incheiere mai vreau sa zic ceva! VREAU SA NINGA!

E toamna. E frig. E frumos.

Sunt friguroasa, dar imi place sa port vesminte subtiri. Sunt puternica, dar imi place sa fiu alintata. Traiesc de-o viata balansandu-ma intre decizii contrare, ma invart intr-un univers de contraste. Aleg mult si culeg prost. Tanjesc sa invat regulile comparatiei sanatoase, dar nu izbutesc sa diferentiez binele de mai bine si raul de mai putin rau. In vreme ce altii traiesc in părul vietii, eu merg indarjit , in răspăr.
Ma incapatanez sa iubesc barbati pe care-i vreau smulsi din lumi ce-mi sunt pe de-a intregul straine si, dupa nesfarsite luni de plans si truda, ma fulgera durerea ca n-as putea vietui nici o singura zi langa cel pe care am luptat sa-l imblanzesc. Si-atunci ma-ntreb, hotarata sa rad, pregatita sa plang: ce tinute de toamna a tineretii sa aleg? Ce conduite mature pentru anotimpurile intelepciunii, sa adopt?
Am nevoie urgent, de un stilist pentru viata. E musai sa vina cineva si sa-mi spuna, ca-n magazinele bune, ce se asorteaza cu ce. Trufia mea nedomolita cu o singuratate asumata? E toamna, mi-e frig, dar imbrac, indaratnic, vesminte subtiri. E tarziu, mi-e frica de nopti fara imbratisare, dar ma mandresc mai departe cu gandul frumos ca nu stiu sa iert, ca nu pot sa uit. Ma invart ametitor intr-un univers de contraste, dar n-am curajul sa opresc planeta, nu-ndraznesc sa vreau sa cobor. E toamna. E frig. E frumos.