Înşiră-te, mărgăritar!

Pentru ca viata e frumoasa, indiferent cum e ea alba, neagra sau colorata. Pentru ca toate au sens intr-un final. Pentru ca marea e frumoasa vara asa cum muntele e frumos iarna. Pentru ca tot binele facut se rasplateste in cele din urma. Pentru ca toate lacrimile tale pot vindeca o alta inima rupta. Pentru ca soarele iese dintre nori si straluceste cand te astepti mai putin. Pentru ca dragostea la prima vedere nu e doar in carti. Pentru ca doi oameni se pot uita la un lucru si pot sa vada ceva total distinct. Pentru ca parfumul de liliac nu e decat primavara. Pentru ca poti sa faci nopti albe pe strazi  cu prietenii decat vara. Pentru ca poti sa vezi cum se topeste un fulg de zapada in mana ta decat iarna. Pentru ca toamna e anotimpul meu preferat. Pentru ca maine va fi mai frumos ca azi. Pentru ca ieri a fost mai urat ca maine. Pentru ca un gand poate traversa oceane pentru a ajunge la persoana iubita. Pentru ca ochii sunt o fereastra deschisa pentru suflet asa cum este inima o usa larg deschisa pentru dragoste. Pentru ca simtul tactil devine mai dezvoltat atunci cand mainile noastre  se contopesc una in cealalta. Pentru ca poti sa ametesti de la un sarut. Pentru ca o persoana pe care nu o cunosti iti poate schimba viata. Pentru ca nimic nu se compara cu parfumul lui. Pentru ca sambata seara prietenii ies in oras. Pentru ca maine e duminica. Pentru ca un shot de tequila poate spala pacate, si poate crea altele noi. Pentru ca cele mai frumoase amintiri se scriu cu cerneala inimii. Pentru ca primul sarut adevarat nu se uita niciodata. Pentru ca iti curge prin vene dragostea lui. Pentru ca o oglinda poate fi poarta pentru o alta lume paralela. Pentru ca vrajitoria exista. Pentru ca dragostea nu moare!

Si mai ales pentru ca nu am mai scris de mult si a fost o insiruire alandala de sentimente. But who cares? I'm happy now! I've got him, my very own France and that's all I needed.

Car j'étais "la petite Parisienne"

Pentru ca inca imi amintesc Parisul vazut prin ochii lui, asa cum mi-l povestea el, asa cum numai noi doi ne puteam iubii in cadenta cu care Sena isi plimba de la un mal la altul amintirile reci de decembrie . Fiecare sarut de al lui era "comme une crème brûlée", ii simteam gustul dulce-amarui ce ma facea sa vreau mai mult...si mai mult...si mai mult. Puteam sa visez ca un copil in bratele lui ca intr-o zi, candva, Turnul Eiffel va fi numai al nostru, ca vom fi in varful lumii, oui, nous étions deux enfants brûlés par l'amour...deux enfants perdus dans leurs rêves....dar bineinteles ca orice vis are un sfarsit si trebuie sa te trezesti, uitandu-te imprejuru-ti si sa realizezi ca nu ti-au ramas decat cicatricile ce nu au sa se vindece niciodata. Sa uit acel vis dulce-amarui de decembrie care a fost mai profund decat orice alta amintire care mi-a ramas vie in suflet..? Nu... Pentru ca voi ramane mereu micuta lui parizianca, pentru ca Parisul e mereu mai frumos iarna, pentru ca mi-a promis ca va fi al meu pentru totdeauna, pentru ca pupilele mi-se dilata si inima-mi bate mai repede cand ii aud numele si pentru ca inca mai simt parfumul frantuzesc al unei vechi calatorii ce nu a avut loc niciodata.

Car je serai eternellement la tienne.

Comme il faut...

Incerc sa fac parte din acest Univers plin de contraste. De ce nu ma potrivesc? Sunt chiar atat de incompatibila cu tot ce se petrece in jurul meu? Ma uit in oglinda, dar nu vad decat o plasmuire a ceea ce obisnuiam sa fiu. Nu vad decat fizicul. Niciun zambet schitat, nicio lacrima, nimic. Nu mai exista sentimente pe care sa le tolerez. Sunt alergica la mine. Sunt pur si simplu o momaie care se plimba de colo’ncoace fara sa realizeze nimic. Fac decat ceea ce mi-se spune, asemenea unui robot. Incerc sa ma misc dar nu reusesc decat sa scot un scancet de durere. Ciudat era ca nu ma durea nimic. Am incercat din nou, dar fara rezlutat. Vreau sa zambesc, vreau sa vorbesc, vreau sa clipesc, vreau sa simt ca traiesc EU si nimeni altcineva, niciun alt dispozitiv menit sa se supuna ordinelor. Vreau sa evadez. Vreau o plama sa ma trezesc la realitate, in schimb primesc doar palme de la viata. Si atunci a aparut el. Trezirea mea la viata. Dorinta mea de a vrea sa continui. M-a luat de mana si m-a facut sa ma misc, m-a atins cu buzele lui moi si am simtit ca tresar de fericire, m-a imbratisat si am simtit ca nimic din tot ce-a fost nu mai conta. Eram EU si EL, 2 marionete suspendate de aceeasi ata, manuiti de acelasi papusar. Simteam, de fapt sitam, ca eram indragostita de el necontitionat si irevocabil. El mi-a redat viata, si in acelasi timp mi-a furat inima, mi-a redat zambetul si in acelasi timp mi-a furat lacrimile. E tot ce mi-as fi putut dori, chiar mai mult decat m-as fi asteptat vreodata, asa cum se spune… “Dupa furtuna, vine si vreme buna!”.