Life

    Tipa. Nu e nimeni sa o poata auzi. Plange. Nu e nimeni care sa ii aline durerea. Singura, în mijlocul nimicului, sta culcata pe pamantul rece, mort, la fel cum probabil va fi si ea in curand. Vantul ii rascoleste parul, si sufletul, aducandu-i ganduri de care ar vrea sa uite, amintiri care dor, cuvinte care ranesc, priviri care strapung; vrea sa uite TOT. Sa se termine TOTUL. Vrea sa tipe din nou, dar nu mai are grai. Nici lacrimi nu mai exista. O durere muta, apasatoare, groaznica. Ploua. Pana si picaturile de ploaie par ca ii ard trupul. Ii curata chipul, ii umezeste buzele invinetite si obrajii palizi; de-ar putea fi la fel de usor sa se spele si pacatele! Deschise ochii. Acea privire goala, acei ochi care au vazut atatea inainte de a fi cazul...
    Cand trecutul este ruina, cand prezentul este nimic, cand viitorul crezi ca nu exista, cand stii ca daca ai murit nimeni nu ti-ar simti lipsa, ce este de facut? Sinucidere?! De ce sa te gandesti la asa ceva? De ce sa alegi sa fugi de tot, de ce sa fi las? Ai primit aceasta viata ca sa o traiesti. Si daca totul ar fi "roz", daca n-ar exista durere, te-ai mai bucura la fel de mult de placere? Daca n-ar exista nepasarea si indiferenta ai mai aprecia la fel de mult iubirea? Daca n-ai plange, rasul ar mai fi la fel de placut? Nu poate fi bucurie fara tristete, nu poate fi ploaie fara nori, soare fara cer, eu, fara tine...! Daca n-ar exista acest echilibru viata nu ar mai fi aceeasi. Iar viata este frumoasa, crede-ma! Oricat de mult ai suferi, indiferent de cat de dificil pare totul, chiar daca esti mai sigur ca orice, ca de acum nimic nu mai are rost, continuand, mergand inainte, vei deveni tot mai puternic, si vei fi pregatit sa infrunti alte greutati, probabil mai grele decat cele de pana acum. Si trecand peste ele, te vei putea bucura de tot ceea ce este bun in aceasta viata.

Nimeni nu a ajuns pe acest pamant DEGEABA. Fiecare are rostul sau. Fiecare lucru care ti se intampla, bun sau rau, se intampla cu un scop.

Coincidentele nu exista.

   Bucura-te pana si de aerul pe care il respiri!

Asculta mai multe audio Muzica

Înşiră-te, mărgăritar!

Pentru ca viata e frumoasa, indiferent cum e ea alba, neagra sau colorata. Pentru ca toate au sens intr-un final. Pentru ca marea e frumoasa vara asa cum muntele e frumos iarna. Pentru ca tot binele facut se rasplateste in cele din urma. Pentru ca toate lacrimile tale pot vindeca o alta inima rupta. Pentru ca soarele iese dintre nori si straluceste cand te astepti mai putin. Pentru ca dragostea la prima vedere nu e doar in carti. Pentru ca doi oameni se pot uita la un lucru si pot sa vada ceva total distinct. Pentru ca parfumul de liliac nu e decat primavara. Pentru ca poti sa faci nopti albe pe strazi  cu prietenii decat vara. Pentru ca poti sa vezi cum se topeste un fulg de zapada in mana ta decat iarna. Pentru ca toamna e anotimpul meu preferat. Pentru ca maine va fi mai frumos ca azi. Pentru ca ieri a fost mai urat ca maine. Pentru ca un gand poate traversa oceane pentru a ajunge la persoana iubita. Pentru ca ochii sunt o fereastra deschisa pentru suflet asa cum este inima o usa larg deschisa pentru dragoste. Pentru ca simtul tactil devine mai dezvoltat atunci cand mainile noastre  se contopesc una in cealalta. Pentru ca poti sa ametesti de la un sarut. Pentru ca o persoana pe care nu o cunosti iti poate schimba viata. Pentru ca nimic nu se compara cu parfumul lui. Pentru ca sambata seara prietenii ies in oras. Pentru ca maine e duminica. Pentru ca un shot de tequila poate spala pacate, si poate crea altele noi. Pentru ca cele mai frumoase amintiri se scriu cu cerneala inimii. Pentru ca primul sarut adevarat nu se uita niciodata. Pentru ca iti curge prin vene dragostea lui. Pentru ca o oglinda poate fi poarta pentru o alta lume paralela. Pentru ca vrajitoria exista. Pentru ca dragostea nu moare!

Si mai ales pentru ca nu am mai scris de mult si a fost o insiruire alandala de sentimente. But who cares? I'm happy now! I've got him, my very own France and that's all I needed.

Presupunere.

Daca eram un anotimp, as fi fost toamna.

Daca eram o luna, as fi fost septembrie.

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost sambata.

Daca eram o parte a zilei, as fi fost seara.

Daca eram un animal marin, as fi fost pisica de mare.

Daca eram un animal de uscat, as fi fost pisica persana alba.

Daca eram o virtute, as fi fost speranta.

Daca eram o planeta, as fi fost Neptun.

Daca eram un lichid, as fi fost sange.

Daca eram o piatra, as fi fost topaz.

Daca eram un metal, as fi fost aur alb.

Daca eram o pasare, as fi fost lebada.

Daca eram o planta, as fi fost trandafir japonez.

Daca eram o stare a vremii, as fi fost ploaie.

Daca eram un instrument, as fi fost chitara.

Daca eram o floare, as fi fost lalea.

Daca eram un sentiment, as fi fost iubire.

Daca eram un sunet, as fi fost un “cri”.

Daca eram un cantec, as fi fost Scorpions - You and I.

Daca eram un film, as fi fost Jeux d'enfants.

Daca eram un serial, as fi fost Gossip Girl.

Daca eram un oras, as fi fost Paris.

Daca eram un gust, as fi fost amar.

Daca eram o aroma, as fi fost vanilie.

Daca eram o culoare, as fi fost bleu.

Daca eram un material, as fi fost casmir.

Daca eram o parte a corpului, as fi fost ochii.

Daca eram un drog, as fi fost morfina.

Daca eram un accesoriu, as fi fost cercei.

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost zambet.

Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Marie din Pisicile Aristocrate.

Daca eram o forma, as fi fost romb.

Daca eram un numar, as fi fost 23!.

Daca eram o haina, as fi fost o rochie alba de vara.

Dau in continuare lui Kiddo.

Daca ai sti...

Daca ai sti  cat de mult imi lipsesti, ai opri timpul in loc? Daca ai sti ca ma simt oarba fara lumina privirii tale, ai pune ochii tai in locul globilor  mei stingheri din orbitele mele intunecate? Daca ai sti ca raman muta fara caldura buzelor tale, oare ai putea sa-mi oferi o sarutare eterna? Sau daca, lipsita vreodata de galsul tau, eu n-as mai auzii, ai putea sa-mi "canti" mereu iubirea? Daca as pierde simtul tactil si dreptul de a revedea locurile dragi, m-ai purta atunci pe brate pentru a-mi implinii dorinta? Daca intr-un moment de ratacire nu as mai visa, mi-ai cladi aripi sa imi poarte gandul catre tine? Daca intr-un minut mi-as pierde controlul memoriei, mi-ai putea reinventa identitatea? Daca ai sti ca am incetat sa mai sper, ai construi din nou un castel de iluzii in inima mea?

Si daca orice final are un inceput, si daca orice semn de intrebare se perpetueaza in mintea noastra, spune, vei fi capabil vreodata sa faci compromisuri in numele iubirii? Aminteste-ti ca cel mai de pret dar pe care-l avem e dragostea. Astfel niciunul dintre noi nu va uita sa zambeasca, sa viseze... sa-si ia de mana perechea si sa aiba curajul sa se bucure de fiecare clipa petrecuta impreuna. Nu vom mai fi nevoiti sa ne ascundem sentimentele sau sa le marturisim doar la "zile mari"...

Daca nu lasam mesajul dragostei sa se piarda vom incerca sa ne privim sufletele, sa zambim si sa realizam ca iubirea nu e ceva de moment, e ceva ce trebuie sa existe mereu, iar noi trebuie sa facem din fiecare zi o sarbatoare a iubirii, pentru ca intr-adevar, "unde dragoste nu e, nimic nu e!" .

-you made me feel alive for the first time in my life-

Primavara iluziilor

Ce ar fi daca toate noptile ar fi ca cele de primavara tarzie? Cu acel parfum de flori de mar si de tei, cu cer senin, plin de stele, cateodata si cu luna plina, cu acea banca de unde poti vedea perfect cum soarele ia incet foc printre norii uriasi. Cu acea mana care o completeaza perfect pe a ta, cu imbratisari patimase, cu mangaieri tandre... Ei bine daca ar fi toate noptile asa, ce farmec ar mai avea? Care ar mai fi magia momentului? Cateodata vreau sa ma pierd si sa raman pentru totdeauna in acele nopti care imi amintesc de ce inca mai respir. Nu vreau nici macar sa ma gandesc ca e o greseala faptul ca inca mai visez. O stiu si eu, dar atata timp cat visarea imi da inapoi bataia inimii atunci de ce mi-ar mai pasa de ceva.

Greseli...riscuri...pana la urma ce ar fi viata fara ele? Ce am mai avea de invatat daca nu am gusta putin si din ce nu e bine? Imi urasc ratiunea. Ea imi spune ca tot ce am spus mai inainte a fost necugetat si ca nu e bine ceea ce fac. O URASC! De aceea imi las mereu sufletul sa vorbeasca, de aceea ma implic mereu cu fiecare bucatica din mine cand fac ceva. Pentru ca ratunea nu e buna decat atunci cand vine vorba de stiinte exacte. Viata nu e o stiinta exacta. Viata inseamna a trai. A trai inseamna a simtii viata din plin. Atunci cum as putea face asta daca nu mi-as asuma si riscuri ?

Bataia inimii lui imi aminteste ce inseamna viata. Multumesc pentru ca existi! Te iubesc.

Ţipăt de ajutor

Da...Totul e scrum acum... Exact cum fulgii de zapada se transforma dupa o perioada in mocirla.

Inca ninge, dar ninsoarea asta e numai pentru mine, doar se stie ca eu, sunt prin excelenţa o pierzatoare, o experta in a face din ţanţar armasar.

Micutii fulgi de nea, albi ca spuma laptelui si unici ca fiecare linie desenata in palmele noastre se aseaza pe fiecare atom ce ma compune, nevrand sa ma lase sa uit, neputand sa nu cedez, purtata de amintiri vechi, crestand si suprimand tot ce mai ramansese viu in tesuturile inimii mele. Mi-e dor, nu pot nega asta, si in acelasi timp doresc cu disperare sa uit, sa o iau de la capat cu o alta viata, cu un alt zambet pe fata. Mazgalesc pe o foaie doar cuvinte fara sens, n-au niciun rost, dar totusi continui. Continui pentru ca au fost prea multe semne, prea multe sentimente. Prea multe ca sa se terminte totul aici. 

Ah ce proasta sunt! De ce inca mai sunt aici? De ce nu am trecut peste? De ce nu pot sa invat si eu odata din greseli? Fac aceleasi erori, numai ca in contexte diferite. Ba pun prea mult suflet intr-o prietenie, ba cred prea mult in cel pe care il iubesc, ba dau viata la niste cuvinte care nu inseamna nimic, ba ajung sa ma implic atat de mult intr-o compunere/lucrare/proiect incat intr-un final reuseste sa stapaneasca fiecare celula din mine. Si pana la urma, tot eu ies din toate astea ranita si debusolata. Chiar sunt o particica atat de infirma pentru toti cei la care tin? 

Lasa-ma sa-mi urlu plamanii afara pana ma descarc, pana nu mai simt nimic, pana sentimentele pleaca fara sa imi lase cicatrici. Vreau doar o sansa la viata pe care o au si ceilalti...

Car j'étais "la petite Parisienne"

Pentru ca inca imi amintesc Parisul vazut prin ochii lui, asa cum mi-l povestea el, asa cum numai noi doi ne puteam iubii in cadenta cu care Sena isi plimba de la un mal la altul amintirile reci de decembrie . Fiecare sarut de al lui era "comme une crème brûlée", ii simteam gustul dulce-amarui ce ma facea sa vreau mai mult...si mai mult...si mai mult. Puteam sa visez ca un copil in bratele lui ca intr-o zi, candva, Turnul Eiffel va fi numai al nostru, ca vom fi in varful lumii, oui, nous étions deux enfants brûlés par l'amour...deux enfants perdus dans leurs rêves....dar bineinteles ca orice vis are un sfarsit si trebuie sa te trezesti, uitandu-te imprejuru-ti si sa realizezi ca nu ti-au ramas decat cicatricile ce nu au sa se vindece niciodata. Sa uit acel vis dulce-amarui de decembrie care a fost mai profund decat orice alta amintire care mi-a ramas vie in suflet..? Nu... Pentru ca voi ramane mereu micuta lui parizianca, pentru ca Parisul e mereu mai frumos iarna, pentru ca mi-a promis ca va fi al meu pentru totdeauna, pentru ca pupilele mi-se dilata si inima-mi bate mai repede cand ii aud numele si pentru ca inca mai simt parfumul frantuzesc al unei vechi calatorii ce nu a avut loc niciodata.

Car je serai eternellement la tienne.