You promised me poems...

Ea: Mi-ai cerut un zambet.
El: Da, dar tu mi-ai dat doua...
Ea: Un infinit.
El: Cum spuneam...
Ea: Mi-ai cerut un sarut.
El: Da, iar tu m-ai sarutat o noapte intreaga.
Ea: O viata intreaga, inca te mai sarut, in vise.

Ea: Mi-ai cerut o clipa de sinceritate.
El: Da, iar tu mi-ai trimis prea multe mesaje cu fantezii de ale tale...
Ea: Sunt o idealista. Tu esti fantezia mea.
El: Esti nebuna.
Ea: Stiu. Iti amintesti ziua cand am mers la Diverta? Era 13. 13 octombrie, ti-am zis sa nu ne intalnim atunci, pentru ca imi va purta ghinion, iar tu te-ai amuzat.
El: ...
Ea: Iti cumparai poezii de Nichita Stanescu. Iar eu te-am intrebat daca ai citit "Emotie de toamna"... Iar tu, tu ai inceput sa mi-o reciti:"A venit toamna"...Venise deja...13 octombrie...
El: Esti nebuna. Adio.
Ea: "Acopera-mi inima cu ceva...Cu umbra unui copac sau, mai bine, cu umbra ta. Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori, Ca or sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori"... SI nu te-am mai vazut din ziua aia... Mai esti aici?
El: (niciun raspuns)
Ea: Unde esti? "Si atunci, ma apropii de pietre si tac, iau cuvintele si le inec in mare."... De ce nu-mi mai raspunzi? Ai disparut?

Ea: Mi-ai promis... Mi-ai promis... Tii minte ce mi-ai promis?
El: (nimic)

Ea: "Suier luna si o rasar si o prefac... intr-o dragoste mare."

Thanks for teaching me how to live

Una din cele mai mari prostii pe care le-ai putea face in viata este ca dupa inlaturarea unei persoane, sa incerci s-o inlocuiesti cu o alta. Toti oamenii sunt unici si speciali in felul lor... indiferent care este acela. Dar niciodata nu vei putea inlocui o persoana. O data ce ai cunoscut un om, in viata ta s-a mai creat un drum, care poate duce oriunde. Chiar daca in mijlocul drumului apare o bariera, nu inseamna ca nu o poti sari, ca nu te poti strecura pe dedesubt, sau chiar sa o ocolesti pe langa. Drumurile se inchid doar daca vrem noi asta, dar nu dispar, raman acolo. Chiar daca timpul trece, si praful se depune.

Daca iti spun ca "te iubesc", fii convins ca asa este. Nu o spun doar ca sa poti auzi tu aceste cuvinte de la mine... sa-ti satisfac o posibila curiozitate. Sunt mult prea mici sansele sa o spun din politete... dar sper ca daca vei auzi cuvintele astea din gura mea, sa-ti dai seama daca este adevarat sau o simpla politete.
Tu, oricine ai fi, sa stii ca ai locul tau special in sertar, indiferent de ce a fost, este sau va fi, si fii convins ca nimeni nu-ti va lua locul. Lucrurile, faptele si oamenii se iarta, dar nu se uita. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea pot altii sa faca mai bine, ci conteaza ceea ce poti sa faci TU.

Mi-as dori sa nu fie atat de complicat.
Mi-as dori sa imi pot da seama ce se intampla si ce anume simt, fara sa fac vreo greseala.
Iar daca mi-as da seama, mi-ar placea sa-ti impartasesc sentimentele. Cat si sa iau o decizie corecta, care sa nu afecteze pe nimeni.

Vreau sa iti multumesc pentru ca ai stiut pur si simplu ce sa spui, cand sa spui, cand sa pastrezi tacerea, cand sa-mi oferi un suras sau cand sa ma tii de mana pentru a nu cadea.

Tot ce am scris mai sus este pentru o persoana cu adevarat speciala ce nu a aparut de prea mult timp in viata mea, dar parca ma stie de cand am pasit pentru prima data singura pe pamant. Bunatatea si rabdarea acestei persoane au contat enorm. Este pentru cineva care merita o multumire din suflet.

TE IUBESC!

Car j'étais "la petite Parisienne"

Pentru ca inca imi amintesc Parisul vazut prin ochii lui, asa cum mi-l povestea el, asa cum numai noi doi ne puteam iubii in cadenta cu care Sena isi plimba de la un mal la altul amintirile reci de decembrie . Fiecare sarut de al lui era "comme une crème brûlée", ii simteam gustul dulce-amarui ce ma facea sa vreau mai mult...si mai mult...si mai mult. Puteam sa visez ca un copil in bratele lui ca intr-o zi, candva, Turnul Eiffel va fi numai al nostru, ca vom fi in varful lumii, oui, nous étions deux enfants brûlés par l'amour...deux enfants perdus dans leurs rêves....dar bineinteles ca orice vis are un sfarsit si trebuie sa te trezesti, uitandu-te imprejuru-ti si sa realizezi ca nu ti-au ramas decat cicatricile ce nu au sa se vindece niciodata. Sa uit acel vis dulce-amarui de decembrie care a fost mai profund decat orice alta amintire care mi-a ramas vie in suflet..? Nu... Pentru ca voi ramane mereu micuta lui parizianca, pentru ca Parisul e mereu mai frumos iarna, pentru ca mi-a promis ca va fi al meu pentru totdeauna, pentru ca pupilele mi-se dilata si inima-mi bate mai repede cand ii aud numele si pentru ca inca mai simt parfumul frantuzesc al unei vechi calatorii ce nu a avut loc niciodata.

Car je serai eternellement la tienne.

Comme il faut...

Incerc sa fac parte din acest Univers plin de contraste. De ce nu ma potrivesc? Sunt chiar atat de incompatibila cu tot ce se petrece in jurul meu? Ma uit in oglinda, dar nu vad decat o plasmuire a ceea ce obisnuiam sa fiu. Nu vad decat fizicul. Niciun zambet schitat, nicio lacrima, nimic. Nu mai exista sentimente pe care sa le tolerez. Sunt alergica la mine. Sunt pur si simplu o momaie care se plimba de colo’ncoace fara sa realizeze nimic. Fac decat ceea ce mi-se spune, asemenea unui robot. Incerc sa ma misc dar nu reusesc decat sa scot un scancet de durere. Ciudat era ca nu ma durea nimic. Am incercat din nou, dar fara rezlutat. Vreau sa zambesc, vreau sa vorbesc, vreau sa clipesc, vreau sa simt ca traiesc EU si nimeni altcineva, niciun alt dispozitiv menit sa se supuna ordinelor. Vreau sa evadez. Vreau o plama sa ma trezesc la realitate, in schimb primesc doar palme de la viata. Si atunci a aparut el. Trezirea mea la viata. Dorinta mea de a vrea sa continui. M-a luat de mana si m-a facut sa ma misc, m-a atins cu buzele lui moi si am simtit ca tresar de fericire, m-a imbratisat si am simtit ca nimic din tot ce-a fost nu mai conta. Eram EU si EL, 2 marionete suspendate de aceeasi ata, manuiti de acelasi papusar. Simteam, de fapt sitam, ca eram indragostita de el necontitionat si irevocabil. El mi-a redat viata, si in acelasi timp mi-a furat inima, mi-a redat zambetul si in acelasi timp mi-a furat lacrimile. E tot ce mi-as fi putut dori, chiar mai mult decat m-as fi asteptat vreodata, asa cum se spune… “Dupa furtuna, vine si vreme buna!”.

N-a fost nimic din ce-a putut sa fie

In loc de introducere vreau sa postez o poezie facuta mai de mult...Poate nu ma descrie in totalitate, dar sper ca voua, cititorilor sa va placa :)

Vreau sa cred ca te-am uitat,ca te-am scos din visul meu
In ganduri te-am asteptat cu ce-a fost mai bun sau rau,
Vreau sa uit privirea ta si zambetul tau anost
Sa te-alung din viata mea,ca si cand nici n-ai fi fost!
Vreau sa te iubesc in taina,ca apoi sa te urasc
Si cand glasul tau ma cheama,eu zambind sa te ranesc,
Vreau sa te cuprind in brate si la piepul tau sa plang
Sa-ti ofer iluzii false si apoi sa te alung....
Vreau sa-ti las acolo-n suflet,o parte din viata mea,
Sa te lupti cu al tau cuget,cum faceam si eu candva
Vreau sa-ti dau o lume-ntrega ,sa te mangai cu tandrete
Si sa joc un teatru fals cu atatea mii de fete.
Doar cand ochii ti se-nchid,vreau sa te gandesti la mine
Si cand lacrimi te aprind ,eu sa nu fiu langa tine....
Vreau sa cred ca ma astepti si cu tine sa ma joc,
Tu sa strigi in urma mea,eu sa nu ma mai intorc..
Vreau sa te rapesc cu mine intr-un viitor bizar ,
Si apoi te parasesc ,te las pe un drum neclar.
Vreau sa cred din nou in tine si sa te doresc aproape,
Sa te-apropii-ncet de mine si apoi sa plec departe ...
Vreau sa fiu acolo-n ganduri intr-o lacrima sarata ,
Ca o amintire veche ce nu poate fi uitata.
Dup-atata suferinta, vreau sa simt dragostea ta
Ca un foc ce te doboara,ratacind in urma mea,
Vreau sa-mpart acum in doi inc-o seaca apasare,
Si sa ramana din noi doar o dulce RAZBUNARE....